fbpx

Atelierul de Carte

Shop

Mărțișor plantabil 2022

FAPTĂ CU FAPTĂ, FIECARE ÎMPREUNĂ

Suntem o gașcă de 7 prieteni, super îndrăgostiți de natură. Simțim respect și recunoștință. Pentru oameni, natura este unica natură. Este și a 2-a noastră mamă care hrănește Viața de vreo 6 milioane de ani, de când există specia noastră.

Începând cu Revoluția Industrială de la sfârșitul secolului XIX, apoi modernismul și confortul nostru, au condus la o degradare a faunei și florei de pe Planeta Pământ. Ecosistemul natural din România urmează aceeași stare.

De Mărțișor 2022 ne-am decis să plantăm 6 milioane de semințe de mesteacăn. Nu putem face asta singuri, avem nevoie și de ajutorul tău. Noi am cumpărat semințele pe care le vom insera în hârtie manuală, reciclată.

În atelierul nostru din Apuseni, facem 1 milion de mărțișoare PLANTABILE. Împreună cu tine, dăm un sens mai valoros acestei celebrări a unui nou Început. 

Promite-ți că vei planta!

martisor plantabil din hartie manuala cu seminte
martisoare plantabile din hartie

Mărțișoare PLANTABILE

Mărțișoare PLANTABILE din hârtie reciclată manual cu semințe de mesteacăn, semințe de trifoi și flori de lavandă. Unele conțin și petale de crăițe. Mărțișoarele sunt relativ dreptunghiulare, cu dimensiuni minime 3 x 4.5 cm (dar pot ajunge până la 5 x 8 cm).

 Nuanțele lor sunt alb cald/rece, gri și maro deschis (cafea cu lapte).Semințele sunt distribuite aleator în fiecare  mărțișor. Rata de germinare a semințelor este de 60%, în condiții specifice, conform instrucțiunilor de plantare.

Media semințelor de mesteacăn este de 2/buc.Semințele de mesteacăn sunt minuscule, foarte greu vizibile, chiar și pentru un ochi experimentat.

Toate plantele sunt inserate în primul rând în masa (grosimea) hârtiei, nu la suprafață. Mărțișoarele pe care le vei primi de la noi vor fi, așadar, cu diferențe vizibile între ele. 

Mărțișorul este însoțit de șnur și plic. Comandă minimă 20 mărțișoare. 

Pentru comenzi mai mici de 20 mărțișoare, te rugăm să comanzi la Suryama.

Acest mărțișor este despre conținut, nu despre formă. Alb sau kraft, estetic sau nu, plicul este un ambalaj dat deoparte. Mărțișorul, adică acea bucată de hârtie reciclată manual, conține germenele vieții: semințele.  

TĂCUTA PLANTARE 

20 Martie 2022. Oriunde ai fi, te invităm să plantăm. De Echinocțiu, energiile sunt egale și izvoarele deschise. În toată țara, OM cu OM, mărțișor cu mărțișor, măreață bucurie. Omul plantează pomul. Pomul hrănește viața omului. Dacă ai un loc de plantare, răspândește vestea. Dacă ai ghivece, adună-ți oamenii. Fă o poză, filmează, scrie o poezie, cântă, dansează, pictează cerul cu visul omenirii, bea o gură de apă curată, respiră suflul vieții. Dacă simți, trimite-le și către noi, pentru ca și alții să vadă că se poate. Discreția e cheia creșterii. Astfel lăudăm viața. Ne-am săturat de reclame, promisiuni și vorbe goale. Tăcuta Plantare ne onorează! Mai multe detalii în curând. 

Mărțișor plantabil

Mărțișoare PLANTABILE din hârtie reciclată manual cu semințe de mesteacăn, semințe de trifoi și flori de lavandă. Unele conțin și petale de crăițe. Mărțișoarele sunt relativ dreptunghiulare, cu dimensiuni minime 3 x 4.5 cm (dar pot ajunge până la 5 x 8 cm). Nuanțele lor sunt alb cald/rece, gri și maro deschis (cafea cu lapte).Semințele sunt distribuite aleator în fiecare mărțișor. Rata de germinare a semințelor este de 60%, în condiții specifice, conform instrucțiunilor de plantare. Media semințelor de mesteacăn este de 2/buc. Semințele de mesteacăn sunt minuscule, foarte greu vizibile, chiar și pentru un ochi experimentat. Toate plantele sunt inserate în primul rând în masa (grosimea) hârtiei, nu la suprafață. Mărțișoarele pe care le vei primi de la noi vor fi, așadar, cu diferențe vizibile între ele. Mărțișorul este însoțit de șnur și plic. 

Comandă minimă 20 mărțișoare. Pentru comenzi mai mici de 20 mărțișoare, te rugăm să comanzi la Suryama.

TĂCUTA PLANTARE

20 Martie 2022. Oriunde ai fi, te invităm să plantăm. De Echinocțiu, energiile sunt egale și izvoarele deschise. În toată țara, OM cu OM, mărțișor cu mărțișor, măreață bucurie. Omul plantează pomul. Pomul hrănește viața omului. Dacă ai un loc de plantare, răspândește vestea. Dacă ai ghivece, adună-ți oamenii. Fă o poză, filmează, scrie o poezie, cântă, dansează, pictează cerul cu visul omenirii, bea o gură de apă curată, respiră suflul vieții. Dacă simți, trimite-le și către noi, pentru ca și alții să vadă că se poate. Discreția e cheia creșterii. Astfel lăudăm viața. Ne-am săturat de reclame, promisiuni și vorbe goale. Tăcuta Plantare ne onorează! Mai multe detalii în curând.

Ce am reușit în ultimii 20 de ani

0
Copaci reciclați
0
Tone de hârtie reciclată
0
Semințe de flori în hârtie

Ce am reușit în ultimii 20 de ani

0
Copaci reciclați
0
Tone de hârtie reciclată
0
Semințe de flori în hârtie

Deși România găzduiește o adevărată comoară, după anul 2000 nu mai puțin de 260 milioane de copaci au fost tăiați. 

De asemenea, cu toate că două treimi din totalul pădurilor virgine din Europa Centrală se află în România, din cele circa 200.000 de hectare, numai o zecime este protejată.

O statistică recentă, dată publicităţii de Greenpeace, citată de o analiză Frames, estima că România pierde în fiecare oră peste 3 hectare de pădure. În absenţa unei legislaţii care să limiteze dispariţia „aurului verde”, cu autorităţi preocupate doar la nivel declarativ de starea pădurilor, defrişările masive, legale sau ilegale, s-au accentuat în ultimii ani.

Povestea Mesteacănului

Betula pendula, mesteacănul, face parte din familia Betulacee și este înrudit cu familia fagului/stejarului, Fagaceae.  Aceștia sunt în general arbori de talie mică spre medie, cu scoarță albă caracteristică. Frunzele sunt simple și pot fi dințate sau lobate. Fructul este o samară.

Mesteacănul are o energie blândă, cu efect liniştitor. Este un arbore căutat mai ales pentru înlăturarea supărărilor și a stresului. Cine îmbrățișează trunchiul mesteacănului şi stă aşa preţ de câteva minute va simți o stare de liniște. Perioada de vârf a acestui copac este între orele 4 şi 8 dimineața.

Arbore cu frunze căzătoare, de talie medie, mesteacănul argintiu sau alb își primește numele de la scoarța albă de pe trunchi. Specie pionier, este unul dintre primii copaci care crește în zone sterpe sau afectate de incendii. Multe specii de insecte, păsări și animale se întâlnesc în mestecăniș; coroana deschisă și lumina reflectată de scoarță permite altor specii de arbuști și plante să se dezvolte în jurul lui.

Mesteacănul nu este foarte pretențios cu tipurile de sol în care este plantat, rezistă la ger și secetă, dar o secetă excesivă îl poate afecta. Nu suportă soluri calcaroase și argiloase, însă le tolerează pe cele nisipoase. Pentru cele mai bune rezultate se crește în soluri umede, dar bine drenate. Iubitor de lumină, se dezvoltă inclusiv în mediu urban, tolerând aerul poluat.

Îndrăgit de oameni, mesteacanul se regăsește în tradițiile din întreaga lume. Copac magic simbolizează inițiativa, regenerarea, purificarea, grația și feminitatea, puterea și stabilitatea, adaptabilitatea.

pasi

1. ÎNSĂMÂNȚARE

Vasul nu este foarte important (răsadniță, ghiveci sau ceva improvizat), cât timp are o gaură de scurgere adecvată. Puteți folosi pământ horticol sau un amestec format din părți egale din nisip cu granulație mare, turbă fină sau compost și pământ de grădină. Acoperiți semințele cu un strat subțire de 1-2 mm nisip horticol / nisip de granulație mare / prundiș (pietriș mărunt amestectat cu nisip). Este important ca semințele să nu fie acoperite cu un strat prea gros care să împiedice germinarea. Țineți vasul la temperatura camerei, într-un loc umbros. Dacă alegeți să-l puneți afară, alegeți un loc umbros, protejat de temperaturi extreme.

2. UDARE

Udați constant. Păstrați solul umed tot timpul.

3. CREȘTERE

Semințele de mesteacăn germinează rapid comparativ cu alte semințe de copaci. Germinarea se întâmplă în 4-5 săptămâni de la însămânțare. Creşteţi răsadurile în umbră 2-3 luni, apoi puteţi să le aclimatizaţi cu lumina soarelui. Răsadurile sunt foarte mici și delicate, ele trebuie protejate de un soare puternic până când apar adevăratele frunze. Umbra și un pat reavăn sunt foarte importante pentru reușita germinării. Puteți să hrăniți ritmic cu un lichid bio fertilizator până în August pentru a încuraja creșterea. Răsadurile pot crește foarte rapid, chiar până la 1 m înălțime în primul an; înălțimile de 20-50 cm sunt cele standard. Creșterea se va accelera în al doilea an. Plantele pot să fie lăsate în ghiveci pentru încă un an și să fie hrănite regulat cât timp sunt active în creștere (aprilie-septembrie). De obicei, puieții se plantează în poziție permanentă la sfârșitul celui de-al doilea an de creștere.

4. PLANTARE

Când mesteacănul este suficient de înalt, poate fi plantat în noua lui casă. Pregătiți zona de plantare, curățând cu atenție toate ierburile. Faceți o gaură suficient de mare în care să se simtă confortabil rădăcinile. Plantați în gaură și călcați ferm pământul de jur împrejur.

AU SPRIJINIT PROIECTELE NOASTRE

AU SPRIJINIT PROIECTELE NOASTRE

BLOG

APARIȚII MEDIA

APARIȚII MEDIA

Livrare gratuită pentru comenzile peste 200 RON!

X