fbpx

Atelierul de Carte

hartie manuala cu flori

De Echinocțiu, ascult cântarea naturii, citind în tăcere partitura apelor. Compozitorul o numește Simfonia Apelor.  

Tema continuă a operei descrie apele interioare și e structurată în șapte game. Cele două părți majore ale compoziției, revărsarea fluidelor de dedesubt și rotirea aburilor de deasupra, sunt echilibrate de povestea uleiurilor de relație. 

În narațiunea percepțiilor, echilibrarea acordurilor exterioare cu cele interioare acordează armonia eternului. 

Bătrânul dirijor, ascuns în peștera care se inundă, începe traversarea marelui fluviu, pe care plutește scena. La cârma plutei, pentru a naviga sunetele în epicentrul tuturor cascadelor și a salturilor pe care le face nava-catedrală, tăind curenții năvalnici, el dirijează respirând conștient. Auzindu-i răsuflarea, muzicienii, plasați pe prova, ca într-un amfiteatru viu, sunt dirijați în exprimarea muzicală. Fiecare are, în paragrafe diferite, prima notă. Suflul spiralat al respirației îi poartă spre lumea din mijloc. 

Furtunile adâncurilor sunt domolite de inspirația creatorului. Cele de sus, acordate de bagheta sa. Orizontul, luminat de expirul aducător de note neuzate. Sirenele și elementele, instrumente prezente până la scena traversării, ies din scenă. Majore schimbări de instrumente aduce noua lună, prezentă prin absența nocturnă în decorul nativ, a cărei gamă guvernează scena intermediară a simfoniei. 

De trei ori câte șapte paragrafe sunt etapele narative. În fiecare, lumea se rotește. 

Vânturile și valurile alungă vrăjitorii – contrabașii – și vălurile – lira și naiul -, aducând pământ fertil. În sărbătoare, frumoasa Terra o întâlnește pe măreața Eterra. În port, ele îl primesc pe copilul care fusese bătrân. Muzicienii înapoiază apelor instrumentele. Pluta rămâne nemișcată la doc, deși nu a ancorat-o nimeni. În ultimele acorduri, calul înaripat devine vizibil deasupra malului. Sursa simfonie se deschide pentru fiecare.

Tu ce crezi despre acest subiect?

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Livrare gratuită pentru comenzile peste 200 RON!

X