fbpx

Atelierul de Carte

/ Răzvan Supuran

Asta-i hârtie. Ştim că a fost inventată cu două mii de ani în urmă, în China. Deşeurile textile erau macerate, fierte, tocate, uscate, fierte, tocate, uscate, fierte…, până se transformau într-o altă ţesătură. La fel ca şi credinţele în lume, pe atunci. Unele cu mâinile, altele cu sufletul. La 1100, în Spania s-au făcut primele hârtii pe continentul european. Hârtie ţesut, o coală costa doi boi.

Hârtia era folosită în gesturi esenţiale. Suport depozitar al Textelor, arhivar al Informaţiei, păstrător al Semnelor. Prime exprimări ale imaginarului şi limbajelor lumii. Erau inscripţionate, imprimate, tipărite, scrise, în mult mai multe feluri decât suntem obişnuiţi a ne imagina. De la tiparul cu placă, făcută dintr-o varietate uimitoare de materiale, la cel cu litere mobile, de ceară, aşa cum este atestat că în Orient se făcea hăt, cu secole înainte de Gutenberg. Hârtie suport, câte nu suportă.

Pe la sfârşitul secolului cinşpe, acest domn foloseşte pentru prima dată tehnica tiparului mobil în Europa. Celebra Biblie a lui Gutenberg a rămas în istorie ca prim text multiplicat, nu copiat, deşi în Orinet se făcuseră anterior destule. Până la tiparul digital şi depozitarea virtuală a informaţiilor, a fost un pas. Uriaş, e drept. Pe măsura nevoii de multiplicare, s-au găsit şi soluţii pentru producerea unor cantităţi din ce în ce mai mari de hârtie. Aşa a fost posibilă globalizarea culturală. Hârtie de informare, cu tot cu informatori.

Folosim atât de multă încât rostul său iniţial este depăşit. Căzut. La ce mai e totuşi utilă această soluţie, dacă sunt altele mai bune? La nimic. În vremea când se comunică prin media şi internet, hârtia e simplă remanenţă postindustrială. Prevăd dispariţia hârtiei suport în următoarele câteva decenii. Dacă va mai exista, va fi prin întoarcere la sens iniţial. O reevaluare a gesturilor desacralizate: a scrie desenând literele ca semne arhetipale. Hârtie sacră, alte temple.

De asemenea, e posibilă încercarea hârtiei ca materialitate. De la case, la statui; de la haine, la decor. Dacă la început era făcută din textile, amu om face haină din hârtii. Şi, aşa cum lemnul şi ţesăturile se lucrează pe lungimea iţelor, la fel trebuie făcut şi cu hârtia. Astfel se arată diferenţa între două coli: pe una, desenul este lucrat în sensul fibrelor; pe cealaltă, acelaşi desen, împotriva lor. Unul e întreg, celălalt nu. Hârtie materialitate, comoară de iţit.

Nevoia de suprafaţă în ce priveşte hârtia a fost îndeplinită prin alte tehne. Astă necesitate nu mai există. Moare hârtia? Da, de nu o folosim altfel. Hârtia nu mai este suprafaţă, ci interioritate. Nu material ca suport, ci materialitate întru obiect. Aşa cum scrisul se aşterne pe hârtie, aceeaşi hârtie poate găzdui în, ceea ce poate fi mărunţit ori dizolvat. Hârtia aceasta nu mai are doar două dimensiuni, ci patru. Hârtie obiect, oamenii sunt subiecte.

Amu,-s multe hârtii. Niciuna importantă, nici cea de budă, nici cea de carte. Despre darul facerii ei cu mâinile, pe următoarea foaie.

(text apărut în MEŢERIAŞII I/03)

Tu ce crezi despre acest subiect?

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Wishlist 0
Open wishlist page Continue shopping