Carte Obiect, Carte Subiect
Hârtie manuală, tipar, legătorie de artă
Expoziție de Carte – ediții bibliofile și exemplare unicat, din arhiva atelierului. Obiectele sunt însoțite de creații recente: jurnale legate în scoarță de nuc, felicitări pe hârtie manuală și semne de carte plantabile. Made by Răzvan Supuran.
Expoziția are loc în perioada 13-20 mai, orele 10.30-16.00, la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad.
Prima zi a expoziției, 13 mai, orele 10.00 am – 01:00 pm, coincide cu Noptea Muzeelor pentru care este pregătit un program ce reunește lucrările mai multor artiști: Silvia Dușan, Cristina Poenar-Alexa, Remus Poenar, Adriana Florea, Camelia Jula, Silvia Faur, Anca Stroișteanu.
Pentru informații, vă rugăm să contactați:
Monica Dușan, muzeograf, 0766720316.
Răzvan Supuran, hârtier, 0728516800, [email protected].
Pentru cine nu poate veni, parte din obiectele expuse sunt prezentate online pe site-ul atelieruldecarte.ro.
————————————————————-
Carte Subiect, Carte Obiect.
Din 2000 fac hârtie manuală.
Cu o simplă scădere, cei 23 de ani care m-au purtat în prezent se dilată mai ceva ca o madlenă proustiană. Secole par a fi trecut de când percepția hârtiei manuale s-a schimbat de la interogativ negativ “ce e asta, o sugativă?” la exclamativ pozitiv “ce faină e hârtia asta! “.
Cu o simplă adunare, hârtia m-a condus la tipar și legătorie, din iubire de carte, din dorința de a-mi publica singur textele.
Faptic, facerea unei cărți de la alfa la omega îmbină peste Multe 10 meșteșuguri, 10 meserii diferite, 10 limbaje conexe, materiale diferite. Un sistem complex de caractere și simboluri, de manualitate și mentalitate, de instrumente de lucru construite intuitiv. Un întreg univers, redus, grosso modo, la hârtia manuală.
Natura este sursă de inspirație pentru tot ce creez, propun și expun:
-Carte Probleme.
-3 variante pentru Meșterul Manole.
-2 exemplare din publicația periodică Mețeriașii.
-cartea anii nouăzeci, autor Călin Torsan.
-cartea Chira Kiralina, autor Panait Istrati
-caiet Harap-Alb
-jurnal de călătorii Romanian Doors
-jurnal Baltasar
-jurnale în scoarță de nuc
-caiete în pânză țesută
-felicitări și semne de carte plantabile
Cartea Probleme, prezentă la Târgul de Carte de la Paris, anul 2011. Conține Miorița, Meșterul Manole și Toma Alimoș, varii tehnici de imprimare.
Schiță pentru o enciclopedie a meșteșugurilor, Mețeriașii conține cele 12 numere ale publicației periodice mețeriașii. FOAE CU MÂINI din anii 2010-2011. Scrisă de autori de tehne: meșteri, critici, antropologi, artiști, scriitori. Carte obiect, exemplar unicat, rețetă unică de hârtie manuală. Tipar cu placă, xilogravură, linogravură, gravură în metal.
Din seria “Scrii, plantezi și crești un copac”, jurnale handmade, ecologice din hârtie manuală, hârtie reciclată și hârtie plantabilă, legate manual, argintate, îmbrăcate în scoarță de nuc sau pânză țesută.
Felicitări handmade și semne de carte plantabile, tipărite manual cu poezii și diferite mesaje.
Te aștept la acest experiment continuu al manufacturii de hârtie și carte bibliofilă!
Expoziție cu vânzare.
Rezervări și comenzi [email protected].